Dacă am discutat într-un articol anterior despre când și cum putem folosi aplicațiile mobile ca instrumente de promovare, vom vedea în articolul de astăzi câteva aplicații mobile din categoria „Așa da!”, care sunt fie utile, fie atrăgătoare pentru utilizatori și din care putem învăța câte ceva.
Nume aplicație | Star Taxi |
Descriere aplicație | Aplicație gratuită, pentru Android și iOS, care facilitează comenzile de taxi, disponibilă în București, Brașov, Iași și Timișoara. |
Obiective urmărite |
|
Eficiență financiară | Aplicația este gratuită pentru clienți (utilizatori), dar șoferii care vor să fie solicitați de clienți prin intermediul aplicației trebuie să plătească un abonament lunar de 30 EUR. |
Design | Prietenos, intuitiv, meniuri simple. |
Mod de funcționare
Posesorii de smartphones care își instalează aplicația au posibilitatea de a face o comandă de taxi în mod direct, fără intermediari. Aplicația pune la dispoziție o hartă interactivă cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea care șofer este cel mai aproape de locația în care ei se află și ce distanță mai are de parcurs până să ajungă acolo.
De asemenea, există posibilitatea de a comunica cu șoferul în timp real, prin chat, astfel că se pot furniza anumite indicii sau se pot anunța eventuale modificări ale comenzii inițiale. Aplicația este prevăzută și cu un sistem de rating care poate fi foarte util atunci când trebuie să alegi între mai mulți șoferi sau companii disponibile sau când ești într-un oraș nou.
Cum funcționează ca instrument de promovare
Deși nu este creată de o companie de servicii taxi, poate fi folosită de către acestea pentru a-și crește vizibilitatea și credibilitatea. O companie care își va înscrie șoferii pe o astfel de „platformă” va câștiga încrederea clienților, va consolida relația cu aceștia și îi va determina să apeleze la serviciile ei chiar și atunci când nu vor avea acces la internet.
Concluzii
O aplicație utilă și foarte ușor de folosit, care poate fi folosită ca sursă de inspirație pentru toate companiile, indiferent de produsele sau serviciile oferite. Întrunește două elemente esențiale pentru o aplicație mobilă din categoria celor folositoare: satisface o nevoie reală a consumatorilor și le face viața mai ușoară, economisindu-le timp și energie.
Nume aplicație | How To Web |
Descriere aplicație | Aplicație gratuită, pentru Android și iOS, creată de organizatorii How To Web 2012, dedicată participanților la eveniment. |
Obiective urmărite |
|
Eficiență financiară | Aplicația a fost gratuită și nu a urmărit generarea de câștiguri imediate, fiind doar un instrument de PR. |
Design | Prietenos, coerent cu imaginea evenimentului, interfața permite o navigare ușoară. |
Mod de funcționare
Aplicația punea la dispoziția celor care o instalau programul evenimentului, pe zile, împreună cu descrieri ale prezentărilor speakerilor și ale workshopurilor organizate în cadrul evenimentului. De asemenea, aplicația permitea salvarea datelor de contact ale celorlalte persoane prezente la eveniment, care au descărcat aplicația. Tot prin intermediul acesteia, utilizatorii puteau urmări feed-ul de pe Twitter, referitor la eveniment.
Cum funcționează ca instrument de promovare
Genul acesta de aplicații sunt ideale pentru organizatorii unui eveniment de anvergură, desfășurat pe mai multe zile, poate și în locații diferite. Oferind participanților informații despre program, speakeri, săli și despre ceilalți participanți, organizatorii le creează confortul de care au nevoie pentru a se putea bucura în tihnă de eveniment, fără grija de a nu rata un anumit moment. În modul acesta, e îmbunătățită astfel percepția de ansamblu asupra evenimentului.
Concluzii
O aplicație utilă, recomandată pentru orice tip de eveniment, pentru că acoperă două aspecte importante: informare și networking. La fel ca și aplicația prezentată anterior, dovedește grijă față de nervii și timpul utilizatorilor, venind în întâmpinarea nevoilor acestora cu soluții la îndemână.
Nume aplicație | Orange Explorer |
Descriere aplicație | Aplicație gratuită, pentru Android și iOS, creată de Orange. |
Obiective urmărite |
|
Eficiență financiară | Aplicația este gratuită, nu urmărește generarea de câștiguri imediate, fiind doar un instrument de PR. |
Design | Minimalist, păstrează identitatea vizuală a brandului. |
Mod de funcționare
Aplicația oferă utilizatorilor o perspectivă diferită asupra lumii, pe baza a ceea ce se cheamă tehnologie de realitate augmentată. Practic, în anumite locuri sau în cadrul anumitor evenimente, Orange a amplasat o serie de markere care, odată scanate cu ajutorul smartphone-urilor, transpun utilizatorii într-o lume virtuală fascinantă, cu care aceștia pot interacționa. Până acum, Orange a creat astfel de universuri în cadrul unor expoziții artistice și la Muzeul Antipa. Aplicația actualizează în permanență lista cu locații unde utilizatorii pot pătrunde în alte „dimensiuni”.
Cum funcționează ca instrument de promovare
Aplicația face parte mai degrabă din categoria celor destinate divertismentului, ea nu oferă utilizatorilor informații, ci experiențe. Genul acesta de aplicații sunt foarte utile dacă urmărim atingerea unor obiective care țin de imagine, de crearea unor asocieri pozitive. De menționat însă faptul că Orange pune la dispoziția clienților săi o serie întreagă de aplicații pentru telefoanele mobile, venind în întâmpinarea celor mai multe dintre nevoile acestora.
Concluzii
O aplicație mai degrabă distractivă impresionează prin inovația tehnologică și nu prin utilitate. Mare atenție la publicul țintă, în cazul în care vă tentează să urmați acest model: audiența trebuie să fie una care să aibă timpul și curiozitatea pentru a scana markere și pentru a aștepta să vadă ce li se întâmplă.
În plus, este important ca pentru celelalte nevoi ale consumatorilor să existe deja soluții, în momentul în care recurgeți la o astfel de aplicație. Cu alte cuvinte, degeaba încercați să vă amuzați consumatorii dacă ei pierd zeci de minute făcând o comandă sau o plată pentru un produs sau serviciu.
Post-ul 3 aplicații mobile folosite ca instrument de promovare apare prima dată în Ctrl-D.